lic edm_nicolau.jpgCu prilejul Zilelor Educaţiei – manifestare ce s-a desfăşurat în şcoli şi licee brăilene – la Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau” din municipiul Brăila s-a desfăşurat un curs pentru elevi pe tema negocierii. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa prof. Ramona Chiper – director Colegiul “Nicolau” – şi a psihologului şcolar Alberto Aichel de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Brăila.

Un număr de 21 de elevi au participat la interesanta reuniune – cursul a fost gratuit – care le-a adus în faţă pe Valentin Ioan Postolache, directorul companiei Foxx Training din Buzău – senior trainer, consultant şi mediator cu specializare “negociere şi persuasiune”. Activitatea le-a oferit tinerilor informaţii care îi ajută în dezvoltarea personală, în relaţionarea cu ceilalţi şi în “lupta” pentru a-şi duce la îndeplinire ideile, dorinţele.

Cursul de negociere s-a derulat pe parcursul a mai multor ore, temele principale abordate de instructor fiind noţiuni de bază pentru înţelegerea conceptului „WIN – WIN”, noţiuni despre negocierea şi comunicarea umană supremă, despre surse de putere în negociere. Au fost oferite exemplificări cu secvenţe din filme şi s-au desfăşurat simulări privind arta negocierii.