InfoCons a lansat o linie telefonică dedicată elevilor care vor să sesizeze abateri de la protecţia consumatorulu

Elevii şi părinţii care doresc să sesizeze nereguli în domeniul protecţiei consumatorului au la dispoziţie, începând de luni, linia telefonică InfoCons Junior 021 9615, pusă la dispoziţie de organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons, conform unui comunicat remis luni de organizaţia neguvernamentală.

“InfoCons este alături de toţi copiii şi părinţii punând la dispoziţie numărul InfoCons Junior – 021 9615, număr cu tarif normal în reţeaua Telekom, apelabil din toate reţelele. La acest număr elevii pot solicita consiliere, informare şi depune o sesizare în domeniul protecţiei consumatorilor. Elevii, în calitatea lor de consumatori de bunuri şi servicii, îşi pot apăra drepturile şi pot lua atitudine când acestea le-au fost încălcate sau nu au fost respectate. Dacă aceştia au o problemă legată de protecţia consumatorilor pot apela la numărul destinat acestui proiect şi pot solicita informaţii utile”, se menţionează în comunicatul InfoCons.

Organizaţia de protecţie a consumatorilor precizează că materiale informative cu numărul InfoCons Junior se vor regăsi în toate unităţile de învăţământ din România, în baza parteneriatului cu Ministerul Educaţiei Naţionale.

Totodată, elevii din învăţământul preuniversitar au la dispoziţie şi adresa de e-mail infoconsjunior@infocons.ro, potrivit comunicatului InfoCons. AGERPRES