Startul semestrului al doilea a adus elevii înapoi în bănci, prilej cu care atelierele din cadrul proiectului „Învățământ de calitate pentru viitorul copiilor noștri în județul Dolj“ au fost reluate în maniera clasică, față în față.

Așadar, în ultima lună de iarnă, formatorii din proiect s-au întâlinit cu elevii de la mai multe școli partenere și au susținut ateliere adaptate vârstei și nevoilor elevilor din grupul țintă.

Astfel, cei mai mici dintre elevi au participat la ateliere precum „Ziua bună începe cu un zâmbet frumos“, „Activități nonformale – pictură neconvențională – Tărâmul semințelor“ sau „Felicitare de 8 Martie – Laleaua“, în vreme ce colegii mai mari, de la gimnaziu, au luat parte la atelierele: „Quilling“, „Public Speaking“, Teatru forum“ sau „Discriminare și hărțuire în mediul școlar“.

La finalul activităților, elevii din grupul țintă au primit câte un chestionar de feedback.

Proiectul „Învățământ de calitate pentru viitorul copiilor noștri în județul Dolj POCU/74/6/18/104980 – Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Uman 2014-2020“ are o durată de implementare de trei ani și se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj.

Obiectivul general al proiectului este promovarea accesului egal la învățământ, pentru reducerea și prevenirea părăsirii timpurii a mediului educațional, promovarea accesului egal la învățământul preșcolar și școlar și reducerea segregării între copii în județul Dolj. Din grupul țintă fac parte 1100 de persoane, dintre care 800 de copii de diferite vârste și 30 de părinți sau tutori, restul fiind cadre didactice și manageri ai unităților de învățământ partenere.