Universitatea Politehnica Timişoara a lansat o consultare internă cu privire la modul de reluare a cursurilor în primul semestrual viitorului an universitar, în contextul pandemiei, una dintre propuneri fiind aceea ca studenţii cazaţi să ocupe pe rând camerele de cămin, în funcţie de prezenţa lor la cursuri.

Dezbaterea va avea loc în cadrul tuturor facultăţilor, cu reprezentanţii decanatelor şi ai studenţilor, urmând să se decidă modul de organizare a activităţii didactice în cele 14 săptămâni de predare din primul semestru al anului universitar 2020-2021.

Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de Universitatea Politehnica, a fost elaborată deja o propunere de organizare a cursurilor şi seminariilor pentru primul semestru al noului an universitar, care va începe la sfârşitul lunii septembrie.

„Propunerea noastră a fost trimisă spre analiză şi dezbatere colegilor mei de la nivelul fiecărei facultăţi, dar şi reprezentanţilor studenţilor. Vrem să găsim împreună cea mai bună soluţie, atât din punct de vedere al protejării studenţilor şi cadrelor didactice, cât şi din cel al organizării cursurilor”, a afirmat, potrivit comunicatului, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, Florin Drăgan.

Procesul de predare va beneficia de o flexibilitate mai mare decât în anii anteriori, „astfel încât fiecare facultate în parte, ţinând seama de specificul specializării, să îşi poată adapta activitatea pentru ca sănătatea tuturor participanţilor la actul educaţional să fie protejată”.

„Pentru că prezenţa la activităţile didactice este în directă legătură cu posibilitatea de cazare, planul transmis spre consultare include soluţii şi pentru cazarea studenţilor în cămine. Situaţia e puţin mai complicată deoarece încă suntem în aşteptarea unor norme clare de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, însă propunerea noastră este de a caza câte 4-5 persoane în camerele mari, cu rezenţa

alternativă a doar 2-3 persoane în perioadele de activităţi. Similar, vom caza câte 2 persoane în camerele mici, rămânând ca programarea acestora la activităţile faţă în faţă să se facă alternativ, în vederea evitării prezenţei lor simultane în cameră. Vom încerca să găsim soluţii şi pentru cazurile de studenţi care lucrează sau au alte motive pentru care necesită o şedere mai îndelungată în cămin”, se mai arată în comunicatul de presă.

Dezbaterea internă vă dura până la începutul lunii septembrie, iar la final toate propunerile cadrelor didactice şi ale studenţilor vor fi centralizate la nivelul Rectoratului, unde vor fi supuse unei analize şi ulterior integrate în noul sistem de predare. AGERPRES