Ministerul Educaţiei afirmă că 1,53% dintre posturile din învăţământul preuniversitar sunt afectate de interzicerea detaşărilor

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a precizat că 1,53% dintre posturile din învăţământul preuniversitar sunt afectate de prevederile ordonanţei care interzice detaşarea din sistemul privat în sistemul public. 

Viorel Jinga, Cătălina Poiană şi Adrian Streinu-Cercel candidează la funcţia de rector al UMF “Carol Davila”

Viorel Jinga, Cătălina Poiană şi Adrian Streinu-Cercel, profesori universitari doctori, candidează la funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. 

ANOFM anunţă debutul perioadei de înregistrare a aplicaţiilor studenţilor care doresc să lucreze în Germania în vacanţa de vară

Agenţia Naţională a Ocupării Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă începerea de pe 13 ianuarie a perioadei de înregistrare a aplicaţiilor în programul destinat studenţilor care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanţei de vară, minim 2 luni.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași încurajează cercetarea științifică

Biroul Executiv al Consiliului de Administrație al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a decis, în ședința din 9 ianuarie 2020, implementarea unui nou instrument de stimulare a cercetării științifice, prin recompensarea autorilor care publică articole în reviste cotate ISI Web of Science.

Klaus Iohannis: Voi solicita informaţii privind numirile de inspectori şcolari

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că va solicita informaţii cu privire la numirile de inspectori şcolari. Şeful statului a fost întrebat despre scrisoarea sindicaliştilor din învăţământ din Iaşi care reclamă numirea inspectorilor şcolari de către Guvern din interiorul PNL.

Coaliţia pentru Educaţie doreşte ca anul şcolar să înceapă mai repede şi vacanţe mai scurte

Reprezentanţii Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie susţin că anul şcolar ar trebui să înceapă mai devreme, iar vacanţele să fie mai scurte. Federaţia consideră "un progres" faptul că anul şcolar 2019 - 2020 a început cu o săptămână mai devreme, iar acest "câştig ar trebui menţinut".

Despre competențele democratice în era digitală, la Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui

În perioada septembrie-noiembrie 2019, membrii Clubului European de la Liceul ”Ștefan Procopiu” din Vaslui s-au implicat în organizarea mai multor activități locale și transnaționale.

Ministerul Educaţiei a primit peste 50 de puncte de vedere privind propunerea de structură a anului şcolar 2020-2021

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, afirmă că până în prezent au fost primite peste 50 de puncte de vedere de la profesori, elevi şi părinţi privind propunerea referitoare la structura anului şcolar 2020-2021. 

Consiliul Naţional al Elevilor solicită retragerea proiectului de Ordin privind structura anului şcolar 2020-2021

Consiliul Naţional al Elevilor cere ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, retragerea proiectului de Ordin privind structura anului şcolar viitor, potrivit căruia cursurile în noul an şcolar vor începe în 14 septembrie 2020, iar vacanţa de iarnă "nu va mai fi asimilată" cu vacanţa intersemestrială, producând un "dezechilibru din punct de vedere

Ministrul Educaţiei asigură cadrele didactice că vor primi cele două majorări salariale în acest an

Ministrul Educaţiei şi Cercetării (MEC), Monica Anisie, a dat asigurări că profesorii vor primi în acest an cele două creşteri salariale prevăzute de la 1 ianuarie şi de la 1 septembrie şi a precizat că există banii necesari în buget.